Descriere
O lucrare ce se adresează pasionaților de istorie antică și protoistorie a spațiului carpato-danubiano-pontic. Cartea propune o perspectivă inedită asupra originilor poporului român, îndepărtându-se de interpretările convenționale și oferind o viziune bazată pe cercetări arheologice, lingvistice și folclorice, adunate de autor pe parcursul unei vieți dedicate studiului.
Autorul, Dumitru Bălașa, un nume respectat în mediul cultural și academic românesc, aduce în prim plan conceptul de “Dacoromania”, un termen ce subliniază continuitatea și unitatea culturală și spirituală a teritoriilor locuite de strămoșii noștri, cu mult înainte de formarea statelor medievale. Prin paginile acestei cărți, cititorul este invitat într-o călătorie fascinantă în timp, de la vestigiile neolitice, trecând prin civilizațiile geto-dacice și influențele romane, până la conturarea identității naționale.
Unul dintre punctele forte ale volumului îl reprezintă abordarea multidisciplinară. Părintele Bălașa jonglează cu date din arheologie, etimologie, mitologie și etnografie, creând o narațiune coerentă și argumentată, care încearcă să reconstruiască un trecut adesea fragmentat sau interpretat superficial. Lucrarea se distinge prin rigoarea documentării și prin pasiunea cu care autorul își expune teoriile, invitând la reflecție și la o reevaluare a cunoștințelor istorice preexistente.
Despre aceasta Pr. Al. Stăncilescu scrie:
“Țara Soarelui” este mai mult decât o carte de istorie; este o pledoarie pentru redescoperirea și valorificarea rădăcinilor noastre adânci, o invitație la înțelegerea profunzimii spirituale și culturale a acestui spațiu geografic. Este o lectură utilă pentru oricine dorește să-și completeze și să-și nuanțeze percepția asupra istoriei României, oferind noi perspective și posibile interpretări ale evenimentelor care au modelat identitatea românească. Cartea este o mărturie a eforturilor unui om dedicat, ce a încercat să scoată la lumină adevăruri ascunse sau ignorate, contribuind astfel la o mai bună înțelegere a moștenirii noastre.
Părintele Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu notabile realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot.
Când citești cărțile Părintelui Bălașa, – tu însuți fiind român -, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că „românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă”. Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric.
Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii.
Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui.
Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt un act de autentic patriotism într-o vreme în care globaliza rea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: „Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”


Recenzii
Nu există recenzii până acum.