Povestea vorbelor de duh

Descriere

Subiectul acestei lucrări pare, probabil, multora surprinzător. Majoritatea dintre noi folosim zilnic proverbe, zicători, expresii cu conţinut religios, fără să medităm asupra lor. Uneori le folosim în mod mecanic, alteori le-am pierdut sensul originar. În multe cazuri aceste adevărate sinteze de gândire şi exprimare românească şi teologică s-au denaturat, s-au banalizat.

Omul zilelor noastre nu mai are o cultură teologică, nu mai are o educaţie religioasă. Proverbele şi expresiile religioase le foloseşte în virtutea unei inerţii, unei obişnuinţe, câteodată chiar unor ticuri verbale. Puţini sunt dintre cei care-şi exprimă cu adevărat convingerile profunde, adevărate, prin aceste „vorbe de duh“. Şi totuşi! Răsfoind vechile culegeri de proverbe şi zicători ale românilor, – în primul rând culegerea lui Iuliu Zanne –, observăm cu uşurinţă că un număr impresionant de proverbe şi zicători au conţinut religios. Aceasta nu e întâmplător. E chiar firesc. Un popor căruia i s-a propovăduit Evanghelia două mii de ani, un popor care a trăit cu frica şi cu speranţa în Dumnezeu, care şi-a împodobit pământul şi ţara cu biserici şi mânăstiri nenumărate, care a ştiut ce înseamnă închinăciunea şi rugăciunea, un popor cu o cultură populară atât de bogată, nu putea rămâne independent faţă de tezaurul de gândire şi adevăr al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii.

De maximă importanţă este faptul că omul din popor, adevăratul creator al zestrei folclorice, respectiv paremiologice, a înţeles cu adevărat teologia, morala creştină şi le-a transmis urmaşilor prin vorbe înţelept ticluite. Sute de ani în biserică s-a oficiat în limba greacă sau slavonă, dar preotul a predicat poporului mult-puţina lui teologie în vorbă românească, pe înţelesul tuturor. Recitind şi meditând asupra proverbelor şi zicătorilor româneşti cu conţinut teologic, vom înţelege mai bine ca oricând sfatul propovăduitorului lui Hristos: „Mai bine cinci cuvinte pe-nţeles, decât o mie neînţelese“ (Sf. Apostol Pavel). Iată cum „cuvintele sunt ca banii şi banii aceia sunt buni care îmblă peste tot, tot aşa şi cuvintele sunt bune care le înţeleg toţi“ (Mitrop. Simion Ştefan).

Proverbele şi zicătorile cu conţinut religios sunt adevărate versete din Biblia nescrisă a neamului românesc. Despre ele s-a scris puţin, ca să nu zicem deloc. De fapt, paremiologia în general a fost un fel de cenuşăreasă a culturii româneşti. S-au publicat multe culegeri de proverbe, începând de pe la jumătatea veacului trecut, cu Athanasie Marinescu, dar studii, comentarii şi eseuri pe marginea proverbelor foarte puţine. Cu atât mai mult din cele referitoare la piesele cu conţinut teologic. – Autorul.